joi, octombrie 21, 2021
AcasăAgenda ZileiDăncilă: Greșelile de exprimare nu sunt așa importante

Dăncilă: Greșelile de exprimare nu sunt așa importante

Greşelile de exprimare pe care le-a avut Dăncilă în discursurile publice nu sunt la fel de importante precum greşelile pe care le-ar putea face faţă de cetăţeni, consideră premierul. 

Dăncilă regretă greşelile făcute, însă a precizat că s-au datorat emoţiilor, dar şi faptului că nu face parte din categoria politicienilor roboţi, a declarat aceasta într-o emisiune la România TV

„Venind din alt mediu, starea de emoţie, am avut aceste greşeli, dar a greşi este omenesc. Nu sunt importante greşelile de exprimare pe care le-am avut şi le recunosc, pe care le regret. Cred că este important când greşeşti faţă de oameni şi acest lucru nu mi l-aş putea ierta şi cred că acest lucru nu mi l-ar ierta oamenii. (…) Eu cred că nu trebuie să mai avem politicieni robot, oameni care nu empatizează, oameni care nu simt simpatie pentru oameni, oameni care nu iubesc oamenii. Eu am venit dintr-un alt mediu şi pe acest fond al emoţiei poate am făcut greşeli pe care le recunosc, mi le-am însuşit şi poate, dincolo de criticile venite din afară, am fost cel mai mare critic al meu şi am regretat aceste greşeli”, a afirmat Dăncilă, citată de Agerpres

Potrivit ei, orice critică poate fi constructivă, însă şi-a manifestat nemulţumirea faţă de atacurile lansate împotriva sa cu privire la coafură sau îmbrăcăminte. 

„Critica de multe ori poate fi constructivă. Atunci când vorbim de o critică constructivă, trebuie să preiei, pentru că poate într-adevăr au fost greşeli pe care trebuie să le îndrepţi şi că poate cineva îţi trage un semnal de alarmă şi acel semnal de alarmă este justificat trebuie să încerci să preiei toate acele lucruri şi să încerci să îndrepţi situaţia. Au fost şi lucruri pe care efectiv nu le înţelegeam. S-au spus lucruri foarte urâte sau atacuri la persoană, inclusiv la coafură, la îmbrăcăminte, lucruri care nu se fac şi lucruri care nu pot fi acceptate. Cred că acest lucru nu a făcut decât să creeze o solidaritate între toate femeile, pentru că nu poţi să vorbeşti despre o femeie că se piaptănă într-un anumit fel, că se îmbracă într-un anumit fel, că se machiază într-un anumit fel, ceea ce ţine de persoana respectivă, şi nu poţi să faci din aceste lucruri cauzele unor jigniri, unor catalogări nefericite pe care eu le-am avut”, a mai adăugat Viorica Dăncilă. 

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate