luni, februarie 17, 2025
AcasăAdministrație publicăDăncilă vrea să salveze companiile municipale falimentare ale lui Firea prin Codul...

Dăncilă vrea să salveze companiile municipale falimentare ale lui Firea prin Codul Administrativ

Viorica Dăncilă vrea să promulge, mâine (marți) ordonanța de urgență pe Codul Administrativ, cea cu dedicație (printre altele) și pentru Primarul Faliment Firea, a scris consilierul municipal Ana Ciceală pe pagina sa de Facebook

„Pentru București e vorba de 600 milioane de euro direcționați către companii falimentare, înființate ilegal, într-un oraș pe care actual administrație l-a băgat în faliment! Cum va obține Firea de la Dăncilă exact ce își dorește? Simplu: în noul Cod este eliminată majoritatea de două treimi necesară proiectelor privind patrimoniul”, a spus consilierul municipal.

Asta însemnă că cele 20 de companii municipale declarate ilegale de instanță ar putea fi legalizate chiar săptămâna viitoare, printr-un nou vot în Consiliul General al Municipiului București. Pentru asta ar fi suficient votul consilierilor PSD și ALDE (care au mai mult de jumătate + unu în actuala configurație, 28 dintr-un total de 55).

„Dacă Dăncilă dă OUG pe Codul Administrativ, practic, consilierii PSD și ALDE vor putea decide discreționar soarta a sute de milioane de euro, chiar dacă pe 26 mai, votul a arătat că PSD și ALDE mai reprezintă, împreună, aproximativ 20% (o cincime!) din cetățenii Capitalei! Cât ar rămâne în vigoare (o săptămână, două, o lună), ar fi suficient pentru o nouă Hotărâre de Consiliu General, pentru a re-înființa companiile prin care peste jumătate de milliard de euro s-ar duce către clientela și apropiații Primarului Faliment”, a mai scris Ana Ciceală.

În proiectul de Ordonanță pentru Codul Administrativ, promovată de Dăncilă, sunt cuprinse toate prevederile declarate deja neconstituționale toamna trecută de către Curtea Constituțională la sesizarea USR și PNL, după ce majoritatea PSD și ALDE le-au votat în Parlament.

„Mai mult, Codul Administrativ (în forma pe care Dăncilă vrea s-o treacă prin OUG) a fost declarat neconstituțional CU TOTUL de către CCR. Cu siguranță, și această ordonanță va fi atacată la CCR, însă pentru Firea este suficient să fie în vigoare și o săptămână pentru tunul de 600 de milioane de euro la buget”, spune consilierul. 

Potrivit ei, OUG pentru Codul Administrativ mai prevede: pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene, relaxarea incompatibilităților pentru primari, organizarea de concursuri pentru funcții publice neanunțate publicului, reducerea atribuțiilor ANFP etc. 
Totul la pachet cu peșcheșul de 600 de milioane de euro pentru Primarul Faliment Firea și prietenii ei din PSD & Voluntari.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate