luni, octombrie 18, 2021
AcasăAdministrație publicăÎn România se taie ilegal 38,6 milioane de metri cubi de lemn...

În România se taie ilegal 38,6 milioane de metri cubi de lemn anual. PSD a ascuns datele

În România se taie ilegal 38,6 milioane de metri cubi de lemn. PSD a ascuns datele, a acuzat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Cifrele pe care acesta le face publice provin din Inventarul Forestier Naţional (IFN).

Ce este și mai grav este faptul că cifra înaintată acum de ministrul este cu 20 de milioane de metri cubi mai mare decât ce raporta înainte ministerul. 

„Am vrut să văd raportul Inventarului Forestier Naţional pentru că eram familiarizat cu subiectul din discuţiile de la Comisia de Mediu din Cameră şi din articolele din presă, însă eram curios să văd varianta oficială. Am descoperit acolo nişte cifre şocante, atât de şocante încât la prima citire mi-a fost greu să le cred. L-am chemat la minister pe domnul Marin Gheorghe, responsabilul pentru realizarea IFN, să-mi explice exact cum s-a derulat tot procesul de documentare, care au fost tehnicile folosite, care sunt indicatorii, iar după ce am ascultat toate explicaţiile, vă spun că am acceptat în integralitate acest raport. Datele de acolo sunt reale, pot să vă confirm astăzi că, în România, se taie într-un an de zile aproximativ 38,6 milioane de metri cubi de lemn, cu 20 de milioane peste cifrele oficiale”, a declarat ministrul Mediului.

Faptul că acest raport a fost ţinut la sertar mai bine de un an de către fosta conducere a ministerului este cu atât mai grav.

„Au aflat de situaţie şi în loc să-şi asume şi să caute soluţii au încercat să muşamalizeze datele şi să-l denigreze pe domnul Marin Gheorghe şi munca echipei sale. PSD a încercat să ascundă faptul că sub mandatul lor s-au tăiat peste 60 de milioane de metri cubi de lemn fără autorizaţie. Probabil că, dacă nu ar fi existat succesul moţiunii de cenzură şi înlocuirea Guvernului Dăncilă, şi astăzi ministerul ar fi negat existenţa acestor cifre. Eu, ca ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, nu numai că accept datele din acest studiu, dar am decis să-l sprijin pe domnul Marin Gheorghe cu toate resursele financiare şi logistice pentru a derula şi ciclul III al Inventarului Forestier Naţional. Ciclu III care, apropo, a fost întârziat tot de PSD mai mult de un an. Probabil că voiau să îl amputeze definitiv, aşa cum au făcut cu SUMAL şi Inspectorul Pădurii”, a spus Alexe.

Primul ciclu al Inventarului Forestier Naţional s-a desfăşurat în perioada 2008 – 2012. În anul 2018 au fost finalizate lucrările pentru realizarea celui de-al doilea ciclu IFN, început în 2013. Conform IFN, la ora actuală, în România, suprafaţa forestieră este de 6,9 milioane de hectare, iar volumul de lemn pe picior se ridică la 2,2 miliarde de metri cubi. Cantitatea de lemn recoltat din pădurile României se ridică la 38,6 milioane mc.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate