joi, martie 27, 2025
AcasăAgenda ZileiRectificarea bugetară va fi făcută până la finele lunii noiembrie

Rectificarea bugetară va fi făcută până la finele lunii noiembrie

Rectificarea bugetară va fi făcută până la finele lunii noiembrie pentru că sunt multe instituţii, atât guvernamentale, cât şi din administraţia locală, aproximativ 20% din total, care nu au bani suficienţi până la sfârşitul anului să-şi plătească salariile şi cheltuielile de funcţionare, a declarat Ludovic Orban.

„Deocamdată suntem concentraţi…se lucrează şi la proiectul de buget pe anul viitor, dar noi vrem până la sfârşitul lunii noiembrie să adoptăm rectificarea bugetară, că altfel e bai mare. Sunt foarte multe…cum v-am şi descris, sunt foarte multe instituţii, inclusiv guvernamentale, care nu au bani suficienţi până la sfârşitul anului, să-şi plătească salarii, să-şi plătească cheltuieli de funcţionare, nu e vorba de…la fel, foarte multe primării. La nivelul comunelor nu am făcut o evaluare, dar cel puţin pe oraşe, 43 de oraşe nu au banii pentru a încheia exerciţiul financiar, făcând toate plăţile pentru cheltuielile de funcţionare”, a declarat premierul.

Potrivit acestuia, probabil, comunele sunt mai multe, estimarea noastră este că cel puţin 20% din localităţi nu au veniturile necesare şi, din păcate, au început să afecteze drepturi ale cetăţenilor, că guvernul le-a pasat responsabilitatea cheltuielilor sociale, în schimb nu le-a alocat resursele financiare necesare pentru a plăti indemnizaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi, salariile asistenţilor personali.

„Deja sunt afectate persoane vulnerabile care, practic, trăiesc, îşi asigură subzistenţa din aceste venituri, şi nu putem accepta situaţia asta”, a Ludovic Orban.

Rectificarea bugetară umblă la PNDL

Mai mult, acesta afirmă că la rectificarea bugetară vor trebui completate fondurile pentru Ministerul Dezvoltării, având în vedere că pe PNDL s-au acumulat facturi de peste 5 miliarde de lei care trebuie plătite.

„Pe PNDL, de luni de zile, nu s-a mai făcut nicio plată, s-au acumulat facturi sau situaţii de lucrări care trebuie plătite de peste 5 miliarde de lei şi foarte mulţi constructori, în momentul de faţă, sunt pe punctul de a pleca de la lucrări pentru că nu şi-au încasat banii. Şi trebuie să ştiţi că PSD-ul a lăsat PNDL-ul fără niciun fel de ban, fără niciun leu. Practic, noi trebuie, la rectificarea bugetară, să completăm fondurile pentru Ministerul Dezvoltării, astfel încât să putem să plătim toate lucrările care au fost efectuate până acum pe PNDL”, a afirmat Orban.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate