Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind votul anticipat şi prin corespondenţă pentru românii din străinătate.
„Promulg astăzi, aici, acum legea care ar trebui să le asigure românilor din străinătate posibilitatea să-şi exercite dreptul de vot fără să mai fie nevoiţi să aştepte ore în şir la coadă şi fără să se teamă că nu vor putea să voteze până la închiderea urnelor”, a spus şeful statului, la ceremonia de semnare a Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României de către reprezentanţii UDMR şi ai grupului minorităţilor naţionale.
Legea introduce votul anticipat, permite votul prin corespondenţă şi reprezintă un prim pas menit să creeze condiţii pentru exercitarea acestui drept de către toţi cetăţenii aflaţi la rând şi în secţia de votare chiar şi după ora 21,00.
Șeful statului a mai spus că nu este nicio tragedie că CCR a invalidat unele soluţii de modificare a Legii fundamentale propuse de partide după referendumul din 26 mai.
„Curtea Constituţională a validat încă de luna trecută rezultatele referendumului, fapt care face ca acest demers, insistent cerut de societate, să fie unul corect şi pe deplin constituţional. Repet, Curtea a validat referendumul. Este datoria partidelor parlamentare de a găsi forma cea mai potrivită prin care să transpună în legislaţie opţiunea cetăţenilor. Partidele politice au venit cu anumite variante de modificare a Constituţiei, iar unele soluţii au fost declarate neconstituţionale. Opozanţii statului de drept şi ai justiţiei independente, care deloc întâmplător sunt şi aprigi susţinători ai amnistiei şi graţierii pentru corupţi, au găsit imediat prilejul de a încerca să deturneze sensul deciziei CCR. Cele mai multe dintre soluţiile cuprinse în proiectele înaintate către Curte au trecut testul constituţional, aşa că îşi vor urma mai departe cursul firesc. Nu este nicio tragedie că anumite propuneri din proiectele de modificare a Constituţiei au fost invalidate de Curte, aşa cum au clamat unele voci în spaţiul public. Pur şi simplu, partidele vor trebui să vină acum cu alte variante de schimbare a legislaţiei, care să conducă la acelaşi rezultat: transpunerea cât mai urgentă în lege a voinţei populare. Decizia CCR nu schimbă cu nimic realitatea: după votul din 26 mai, Parlamentul nu va mai putea niciodată să legifereze amnistia şi graţierea corupţilor pentru că ar încălca flagrant voinţa poporului, exprimată categoric şi în mod democratic la referendum. Este un principiu stabilit tot de CCR”, a spus Klaus Iohannis.