sâmbătă, septembrie 7, 2024
AcasăAgenda ZileiPoliticăLudovic Orban: Ajutorul ungar pentru comunitatea maghiară din România nu poate fi...

Ludovic Orban: Ajutorul ungar pentru comunitatea maghiară din România nu poate fi acordat pe criterii etnice

Ludovic Orban a fost întrebat duminică, în Covasna, cum vede implicarea financiară a premierului ungar Viktor Orban în Harghita și Covasna, având în vedere că sunt mai multe proiecte dezvoltate cu finanţare de la statul maghiar și a spus că acest tip de ajutor guvernamental nu poate fi acordat pe criterii etnice.

„Întotdeauna am spus că nu poate fi acordat acest ajutor, pe criterii etnice. Dacă se derulează un astfel de program de sprijin, el trebuie să se deruleze către orice fel de cetăţeni români, indiferent că este de etnie maghiară sau că este român sau că este german”, a explicat Orban, potrivit News.ro.

Întrebat dacă nu percepe acest lucru ca pe o ameninţare la adresa siguranţei naţionale, Ludovic Orban a răspuns că dacă ar fi existat această amenințare, ar fi fost avertizat de către SRI.

”Atâta timp cât nu se dă cu dedicaţie numai către cetăţenii români de etnie maghiară, nu se operază o discriminare şi încât are efecte nu văd că este afectată siguranţa naţională. Dacă ar fi fost afectată siguranţa naţională probabil am fi primit averstimente din partea instituţiilor care au competenţe să vegheze la siguranţa naţională” – a spus Ludovic Orban în cadrul unei declarații de presă.

Liderul PNL a precizat că există, la nivel guvernamental, programe de susţinere a românilor din Harghita şi Covasna în vederea menţinerii identităţii naţionale.

„În timpul guvernării mele s-a constituit un serviciu special la nivelului Secretariatului General, care are programe de susţinere a românilor din Covasna şi Harghita, pentru activităţi culturale, religioase şi altele, pentru menţinerea identităţii. E un serviciu care funcţionează şi care are programe care au efecte favorabile”, a precizat liderul PNL.

Întrebat dacă guvernarea alături de UDMR înseamnă un compromis, Ludovic Orban a răspuns: „E o guvernare complicată, dar să ştiţi că noi am mai guvernat cu UDMR, am guvernat şi în perioada Convenţiei, am guvernat cu UDMR după 2005. (…)  UDMR are oameni competenţi care girează cu profesionalism ministere, agenţii, autorităţi şi de regulă UDMR e un partener care îşi respectă cele mai multe înţelegeri, angajamente pe care şi le ia împreună cu partenerii de coaliţie. Sunt anumite limite peste care nu trecem”, potrivit News.ro.

Potrivit presei, guvernul maghiar a acordat oficial în 2018, organizațiilor maghiare din România, finanțări de peste 100 de milioane de euro. Dealtefel, iar începând din 2011, guvernul Ungariei a plătit o sumă de cel puțin 670 de milioane de euro către grupările etnicilor maghiari din șase țări.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate