vineri, februarie 7, 2025
AcasăAgenda ZileiMircea Diaconu a iniţiat un Pact pentru o Românie Verde şi Curată

Mircea Diaconu a iniţiat un Pact pentru o Românie Verde şi Curată

Fostul candidat independent la prezidenţiale Mircea Diaconu a iniţiat un Pact pentru o Românie Verde şi Curată, iar formaţiunile Platforma Social Liberală şi Partidul Neo Liberal s-au alăturat iniţiativei sale.

Mircea Diaconu precizează că este şi va rămâne independent şi nu s-a înscris şi nu se va înscrie în niciunul dintre partidele care au semnat sau vor semna pactul pentru salvarea naturii iniţiat de el.

„În campania pentru alegerile prezidenţiale şi nu numai, am propus 10 ani de oprire a defrişărilor pentru ca pădurea să se regenereze. În întâlnirile mele cu cetăţenii, cei mai mulţi fără culoare politică, am fost impresionat de sprijinul larg primit din partea lor pentru a da viaţă acestui proiect. Iată că astăzi, de ziua Unirii Principatelor Române, s-au alăturat iniţiativei Platforma Social Liberală şi Partidul Neo Liberal, care au semnat PACTUL pentru O ROMÂNIE VERDE şi CURATĂ. Le mulţumesc pentru sprijin şi îmi doresc ca un număr cât mai mare de cetăţeni, asociaţii, partide să semneze pentru punerea în aplicare a acestui proiect de interes naţional. Acum, mai mult ca oricând, România are nevoie de regenerarea pădurilor şi de o acţiune de curăţenie generală, astfel încât copiii şi nepoţii noştri să se poată bucura de natura de poveste pe care am primit-o moştenire de la părinţii şi bunicii noştri”, afirmă Mircea Diaconu.

De asemenea, el spune că are încredere în liderii Platformei Social Liberale, Ilan Laufer şi Alex Coita.

„Revin, în final, cu precizarea pe care am făcut-o în nenumărate rânduri în ultimii ani: sunt şi rămân independent, prin urmare nu m-am înscris şi nu mă voi înscrie în niciunul dintre partidele care au semnat ori vor semna pactul pentru salvarea naturii. Sunt iniţiator al acestui demers şi atât. Am încredere în Ilan Laufer şi în Alex Coita, alături de care am pornit la drum astăzi, de ziua Unirii. Este mare nevoie de energia lor în efortul nostru de centralizare şi de organizare pentru a strânge cât mai multe semnături”, mai spune fostul candidat la prezidențiale.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate