Nicolae Bănicioiu a rămas fără imunitate parlamentară după ce, plenul Camerei Deputaţilor a decis acest lucru cu 202 voturi „pentru” şi 12 „împotrivă”.
Recent, DNA a cerut pentru fostul ministru Nicolae Bănicioiu urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat aviz pentru ridicarea imunităţii lui Bănicioiu.
Nicolae Bănicioiu a rămas fără imunitate parlamentară. Unii aleși au votat la vedere
Deputaţii USR au votat la vedere şi pentru ridicarea imunităţii lui Nicolae Bănicioiu, a anunţat liderul de deputaților din USR, Cătălin Drulă.
„Vom vota „pentru” şi vom vota la vedere, am cerut să fie şi o cameră acolo, pentru cine doreşte să îşi expună votul, să fie vizibil. Eu nu ştiu dacă domnul Bănicioiu este vinovat sau nu, dar asta trebuie să hotărască justiţia şi aşa trebuie să fie în cazul tuturor parlamentarilor întotdeauna şi cred că astăzi va fi ridicată această imunitate. Domnul Bănicioiu nici nu mai face parte din grupul PSD, este şi înainte de campania electorală cu câteva zile”, a declarat Drulă.
Acesta a a firma că și-ar fi dorit același lucru să se întîmple și pentru Eugen Bejinariu, şi în cazul domnului Bodog, şi în cazul doamnei Plumb, unde PSD a făcut scut în jurul lor.
„Nu uităm aceste lucruri, nu uităm că PSD a dat atacul la justiţie timp de trei ani şi ne dorim ca pe viitor, şi în legislatura care urmează şi în toate, parlamentarii să fie egali cu toţi ceilalţi cetăţeni în faţa legii. Imunitatea trebuie să fie numai pentru declaraţiile politice, aşa cum este şi în celelalte parlamente, nu pentru celelalte infracţiuni. Acolo, procurorii şi justiţia trebuie să poată să îşi urmeze cursul”, a spus Drulă.
Liberalii au votat pentru ridicarea imunității
Deputaţii PNL au anunțat încă de dinaintea votului că vor vota la vedere în favoarea solicitării DNA de efectuare a urmăririi penale împotriva deputatului Nicolae Bănicioiu.
„PNL va vota, ca de fiecare dată atunci când există astfel de solicitări, indiferent de numele pe care vine solicitarea sau de grupul politic, va vota afirmativ pentru ca toţi colegii care au probleme de natură penală să poată să meargă în faţa procurorului şi, ulterior, în sălile de judecată să-şi susţină nevinovăţia. Colegii din grupul PNL vor vota în favoarea solicitării DNA şi colegii din PNL vor vota la vedere această solicitare”, a declarat Florin Roman, liderul deputaților liberali.
Și PSD a votat la fel
Același lucru a fost anunțat și de către liderul grupului PSD, Alfred Simonis.
„Tot mă chinui să caut şi eu o zi în care avem consens şi nu politizăm nimic, nu reuşesc să prind acea zi în acest mandat. Nu grupul USR a cerut o cameră la votul pe ridicarea imunităţii, de fiecare dată aceste voturi au fost filmate şi transmise în direct. Am avut această consultare în Comitetul liderilor şi cu toţii am stabilit că acest vot – şi de data aceasta – să fie transmis în direct. Observ constant în glasul colegilor de la USR o tristeţe pentru că, neavând ce acuza despre ceea ce face PSD în prezent, se întoarce la anii trecuţi când, într-adevăr, s-au făcut greşeli. Grupul parlamentar al PSD va vota la vedere în favoarea ridicării imunităţii parlamentare pentru Nicolae Bănicioiu”, a spus Simonis.