miercuri, septembrie 22, 2021
AcasăAdministrație publicăNumire-șoc la Digitalizare: George Nicolaie, acționar la fosta firmă a lui Sebastian...

Numire-șoc la Digitalizare: George Nicolaie, acționar la fosta firmă a lui Sebastian Ghiță, Euromedia Group, a fost numit secretar de stat

Premierul Florin Cîțu l-a numit, marți, pe omul de afaceri George Nicolaie, acționar Euromedia Group, în funcția de secretar de stat la Ministerul Digitalizării, după eliberarea din funcție a lui Alexandru Bologan, cel care fusese numit în această funcție, de același premier, cu 5 luni în urmă. Unul dintre motivele noii numiri poate fi și susținerea acordată de omul de afaceri Nicolaie pentru Florin Cîțu în bătălia acestuia din urmă pentru preluarea șefiei PNL.

Potrivit Honews, omul de afaceri George Nicolaie este vicepreședinte al PNL Sector 4, filială condusă de deputatul Pavel Popescu, un susținător declarat al lui Florin Cîțu la șefia PNL. Nicolaie l-a împrumutat pe liberalul Pavel Popescu, în ultima campanie electorală, cu suma de 133.000 de lei, ”bani care i-au fost ulterior restituiți în urma rambursării de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a cheltuielilor electorale ale partidelor” – scrie Hotnews.

Proaspătul secretar de stat al lui Cîțu, George Nicolaie, este acționar (25%) la una dintre cele mai mari firme de panotaj stradal din România, Euromedia Group SA, alături de Ștefan Alexandru Nanu, fiul primarului din Cornu și prieten al foștilor deputați PSD, Vlad Cosma și Sebastian Ghiță. Nanu este implicat în Euromedia, potrivit termene.ro, printr-o altă firmă de-a sa, Stalex PR & Media Events SRL.

Dealtfel, firma deținută azi, oficial, de liberalul George Nicolaie și PSD-istul Nanu (fost vicepreședinte TSD Prahova) a fost controlată de fugarul Sebastian Ghiță, dar și de Vlad Moisescu și Dan Cristian Popescu, actual deputat PSD.

conexiuni Euromedia Group, deținută de Nanu Ștefan și George Nicolaie (schema realizată de termene.ro)

Despre grozăvia acestor conexiuni, puteți citi în materialul nostru de AICI.

Noua numire n-a scăpat neobservată nici de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care se află într-un conflict, printre alții, și cu șmecherii de la fosta firmă a penalului fugar Sebastian Ghiță.

”Am aflat, surprinsă, despre recenta decizie a premierului de numire în funcția de secretar de stat la Ministerul Digitalizării – un acționar al firmei Euromedia Group, firmă controlată de Sebastian Ghiță și consilier general la PMB.

Dle. prim-ministru, dle. ministru… sper să revizuiți această numire. Ce competențe are respectivul în domeniul Digitalizării: Asesoft sau Team Net?!” – se întreabă primarul Armand, care, la începutul lui iulie, a anunțat că a demontat 17 panouri publicitare ilegale ale firmei Euromedia și a dat amenzi de 340.000 de lei societății.

Iată mesajul transmis de Clotilde Armand, pe pagina sa de Facebook, premierului Florin Cîțu.

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate