AcasăAgenda ZileiPreședintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind obligativitatea redactării motivării hotărârii judecătorești...

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind obligativitatea redactării motivării hotărârii judecătorești la data pronunțării ei

Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea de modificare a Codului de procedură penală (Cpp) care prevede că termenul maxim în care instanțele sunt obligate să pronunțe deciziile în procesele penale este de 120 de zile de la finalizarea dezbaterilor, urmând ca motivarea deciziei să fie publicată în ziua pronunțării.

Legea a fost adoptată recent, în procedură de urgență în Parlament, după ce Curtea Constituțională a decis că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive fără motivarea sa scrisă este neconstituțională și încalcă dreptul la justiție și la un proces echitabil, iar hotărârea judecătorească trebuie redactată chiar la data pronunțării ei.

Votul decisiv pentru noul act normativ a a fost dat luni, de Camera Deputaților, decizională, după ce săptămâna trecută proiectul a fost adoptat de Senat.

Codul de procedură penală prevedea, până acum, că decizia se pronunță în maximum 15 zile de la încheierea deliberărilor, iar motivarea se publică în 30 de zile de la pronunțare. Au existat cazuri însă când motivarea unei decizii a întârziat chiar și mai mult de doi ani.

Astfel, după promulgarea noii legi, de la încheierea procesului judecătorii au la dispoziţie, în cazuri excepţionale, maximum 120 de zile (faţă de 90 de zile cât prevedea propunerea legislativă în forma iniţiatorilor sau 30 de zile – forma în vigoare a Cpp) pentru pronunţarea sentinţei şi motivarea hotărârii lor.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate