Curtea de Apel București a respins prima solicitare de anulare a protocoalelor secrete dintre Parchetul General și SRI. Cererea a fost formulată de Flore Mircea Călin şi Benyatov Vadim Don, condamnați in dosarul privatizărilor strategice.
Decizia data in 21 septembrie de CAB nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs in termen de 15 zile.
Flore Mircea Călin şi Benyatov Vadim Don au fost condamnați definitiv în urmă cu trei ani pentru că au încercat să obţină şi să divulge de informaţii secrete din domeniul energetic, punând astfel in pericol securitatea statului român.
Conform informațiilor publicate pe portalul Curții de Apel București, primul termen de judecată a fost în 11 ianuarie 2018, iar cei doi au cerut anularea de acte administrative, mai exact a protocoalelor nr. 002349/30.06.2005 şi nr. 00750/04.02.2009.
Alaturi de ei au mai avut calitatea de ”reclamant intervenient” Camera Deputaților”, condusă de Liviu Dragnea, Guvernul României, condus de Viorica Dăncilă, si Avocatul Poporului, instituție condusă de Victor Ciorbea.
Vineri, Completul 6 de la CAB a admis ”excepţia inadmisibilităţii acţiunilor conexate pentru lipsa naturii juridice de act administrativ a Protocoalelor de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale”.
Conform sursei citate, in urmă cu o săptămână, acelasi complet respinsese și cererile celor doi de sesizare a Curții Constituționale, apreciindu-le ca ”indmisibile”.
Protocoalele semnate de Parchetul General și SRI au fost frecvent invocate in spațiul public de Liviu Dragnea și alti politicieni condamnați sau care au procese in diverse stadii. Până acum protocoalele nu au fost declarate ilegale de instanțe, dar in Camera Deputaților, condusă de Liviu Dragnea, se lucrează zilele acestea în comisia juridică la găsirea unei soluții prin care dosarele în care au fost menționate protocoalele dintre SRI si Parchetul General sa poată fi rejudecate, chiar dacă s-au dat deja decizii definitive. Opoziția sustine la unison că acest lucru este o absurditate care contravine Constituției și solicită Ministerului Justiției sa își asume o poziție publică in scris pe această temă.
Vezi mai multe detalii aici: