Închiderea programului Start Up Nation aşa cum au propus unii membri ai Opoziţiei parlamentare nu este o opțiune, dar modificarea condiţiilor de eligibilitate astfel încât acesta să-şi poată îndeplini obiectivul se poate, este de părere deputatul PMP de Bucureşti, Sebastian Moise.
„Ideea acordării unor finanţări nerambursabile din partea statului pentru micii întreprinzători care vor să-şi facă o firmă este foarte bună şi trebuie să continue, dar unele lucruri trebuie modificate. Pe de o parte, e clar că scopul final (încurajarea economiei şi a IMM-urilor) a fost atins doar parţial, existând multiple cazuri în care firmele deschise deja au fost suspendate sau chiar radiate”, a declarat deputatul.
Pe de altă parte, nu s-a urmărit coeficientul de multiplicare economică a investiţiei, banii alocaţi de Guvern sfârşind, de foarte multe ori, doar în zona de consum ca urmare a cumpărării de mijloace de producţie economică sau de servicii adiacente. Măcar din această perspectivă şi tot se impune o modificare a criteriilor de eligibilitate.
În opinia deputatului PMP, e nevoie de schimbarea priorităţilor programului „Start Up Nation”. Din perspectiva economică a statului român, nu are cum să fie egală finanţarea unor activităţi de producţie, servicii sau din zona industriilor creative. Trebuie încurajate zonele economice cu potenţial mai mare şi cu un coeficient de multiplicare crescut. Activităţile de producţie ar trebui să aibă un punctaj crescut faţă de celelalte domenii de activitate.
„Un alt minus al programului, aşa cum este gândit el acum, ţine de discriminarea unor mici întreprinzători din zone ale ţării care chiar au potenţial economic (exemple: Bucureşti, Ilfov, Cluj etc). Nu există nicio logică pentru care ar trebui să existe criteriul densităţii IMM-urilor, aceasta fiind o abordare comunistoidă. Banii ar trebui alocaţi doar dacă proiectul în sine este bun şi aduce beneficii statului în cele din urmă. „Start Up Nation” trebuie să fie un program economic, nu unul de natură socială”, a declarat Moise.
Acesta crede că nu e normal ca beneficiarii programului guvernamental în discuţie să poată să-şi cumpere din bani publici automobile.
„Decizia Guvernului de a permite cumpărarea de maşini în cadrul programului este o eroare. Executivul, practic, pompează bani deloc puţini (2 miliarde de lei în ediţia a doua programului) în consum, eludându-se sensul iniţial al programului. Nu trebuie să mire pe nimeni din zona PSD că se trezesc apoi cu firme de vânzare pe OLX care au obţinut finanţare”, a afirmat deputatul de Bucureşti.