Nu era nevoie de remaniere, ci de o restructurare a guvernului, de o reducere semnificativă a numărului de ministere, a declarat vicepreşedintele Pro România, senatorul Adrian Ţuţuianu.
„Avem în aceste zile discuţia privind remanierea guvernamentală, cred că era necesar să se facă o restructurare a guvernului şi să ajungem la un guvern cu maxim 17-18 ministere, în loc de 28 cât este astăzi. Este cel mai stufos guvern din Uniunea Europeană, într-o ţară care nu are, de exemplu, dimensiunea Franţei sau Germaniei. În al doilea rând, este necesar să fie raţionalizate aparatele proprii de specialitate ale ministerelor, autorităţilor centrale, dar şi autorităţilor publice locale şi judeţene”, a declarat Ţuţuianu.
Potrivit lui, „veselia angajarilor în sistemul public de stat” nu va putea fi continuată multă vreme.
„Eu cred că obiectivul de viitor al acestei ţări trebuie să fie digitalizarea, realizarea de programe informatice care să fie conectate unele cu altele, ceea ce în final va duce, probabil, la o disponibilizare de 400.000-500.000 de salariaţi din sistemul public. Astăzi avem 1,3 milioane, deci într-o structură care funcţionează normal, numărul acestora este foarte mare”, a afirmat Ţuţuianu.
Declarațiile lui Țuțuianu vin după ce, ieri, în CExN PSD, senatorul Nicolae Moga a fost validat pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne, iar Mihai Fifor – pentru funcţia de vicepremier pe parteneriate strategice.
Totodată, ALDE a decis înlocuirea lui Teodor Meleşcanu cu Ramona Mănescu în funcţia de ministru al Afacerilor Externe, a menţionat premierul.
„Am spus colegilor din CEx că avem două portofolii de vicepremier pentru care trebuie să facem nominalizări: cel pe probleme economice şi cel pe parteneriate strategice, că încă şase ministere le-am făcut o evaluare şi am propus CExN schimbarea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu senatorul Nicolae Moga de la Constanţa. Am luat act de dorinţa de a schimba pe domnul Teodor Meleşcanu cu Ramona Mănescu ca şi ministru al Afacerilor Externe şi am propus pentru funcţia de vicepremier pe parteneriate strategice pe domnul Mihai Fifor, având în vedere că ne aflăm la finalul interimatului legat de acest portofoliu”, a declarat Viorica Dăncilă.