Introducerea unor taxe speciale asupra băncilor sau instituţiilor financiare trebuie precedată de o evaluare cuprinzătoare a impactului, avertizează Banca Centrală Europeană (BCE). Potrivit bancherilor europeni, studiul trebuie să asigure că beneficiile măsurii fiscale depăşesc costurile.
„România trebuie să recurgă în mod sistematic şi eficient la evaluarea impactului normativ şi la consultarea şi implicarea părţilor interesate în elaborarea şi punerea în aplicare a reformelor. O evaluare cuprinzătoare a impactului taxei pe activele financiare ale băncilor este necesară pentru a asigura că beneficiile măsurii fiscale depăşesc costurile, având în vedere nu doar efectele potenţial negative asupra stabilităţii financiare şi asupra economiei, ci şi implicaţiile potenţiale pentru condiţiile de creditare ale băncilor şi pentru transmisia politicii monetare”, spun oficialii BCE.
BCE avertizează împotriva unor stimulente în creditare care să conducă la denaturări în ceea ce priveşte alocarea eficientă a ofertei de credite şi la dezechilibre sectoriale suplimentare în economia reală.
Potrivit bancherilor europeni, ordonanţa precede reduceri ale taxei pentru băncile care oferă credite sectorului real într-un volum sporit sau la marje reduse, BCE subliniază că orice măsură care urmăreşte să stimuleze activitatea de creditare, dacă nu este concepută în mod corespunzător, poate produce denaturări în alocarea creditului.
Bancherii susțin că taxa introdusă prin ordonanţa de guvern va avea în ansamblu un efect negativ asupra profitabilităţii băncilor.
„Deoarece rezultatul reportat constituie o importantă sursă de capital, o taxă pe activitatea băncilor ar putea avea implicaţii care nu ar trebui neglijate asupra capacităţii lor de intermediere. Astfel, evaluarea impactului ar trebui să ţină seama şi de efectele de echilibru de ansamblu ale măsurii fiscale, mai ales într-o ţară care se bazează pe prezenţa intermediarilor străini, care pot evita mai uşor sarcina fiscală sporită prin realocarea geografică a activelor”, susţine BCE.
Nici noul indice nu se pupî cu politica BCE
Indicele de referinţă al ratei dobânzii pentru contractele de credit pentru consumatori nu este pe placul BCE. Astfel că aceștia spun că ordonanţa de guvern ar trebui să ia în considerare faptul ca datele de intrare bazate pe tranzacţii reale trebuie utilizate numai atunci când sunt suficiente şi corespunzătoare.
„În cazul în care datele bazate pe tranzacţii sunt insuficiente sau necorespunzătoare pentru a reprezenta în mod exact şi fiabil piaţa sau realitatea economică pe care indicele de referinţă este destinat să o măsoare, pot fi folosite şi date de intrare care nu sunt date de tranzacţie, inclusiv estimări de preţ, cotaţii şi cotaţii ferme sau alte valori”, apreciază BCE.