Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, susține că demiterea sa, împreună cu linșajul mediatic la care a fost supus în cele patru luni de mandat, indică o operațiune ”ca la carte”, executată în stil bolșevic.
„Cred că e o combinaţie între deranjul produs înainte de alegeri şi o oarecare agendă asumată de la început şi uitându-mă înapoi încep să leg lucrurile, cu ce s-a întâmplat în timpul scurtului mandat de patru luni, dar pare destul de evident că a fost o acţiune ca la carte, făcută cu o acţiune de linşaj mediatic, iarăşi ca la carte. (…) Vladimir Tismăneanu scria că de la Lenin citire nu trebuia numai să învingi duşmanul, dar trebuie să-l faci mai mult decât ridicol, să-l urască lumea, să-l considere demn nu numai de ce i s-a întâmplat, dar demn de dispreţul publicului”, a afirmat Voiculescu, informează News.ro.
În continuarea declarațiilor sale despre mafia din Sănătate, Voiculescu a reamintit despre șpăgile uriașe date pentru posturile din sistemul public de sănătate, care ajung uneori la ”zeci de mii de euro”, bani care, în parte, ajung și la ”partid”.
Demiterea lui Vad Voiculescu are legătură și cu tortul uriaș de 44,8 de miliarde de lei, cât este bugetul CNAS, pe care ministrul (pe atunci al) Sănătății ar fi refuzat să-l lase, cum era obiceiul, pe mâna mafiei din Sănătate, mergând doar pe mâna unor persoane competente care să ocupe funcțiile din fruntea Caselor Județene în urma susținerii unui concurs, anunțat deja pentru data de 6 mai 2021.