duminică, iunie 26, 2022
AcasăAgenda ZileiAchiziția de cartele pre-pay doar cu buletinul ajunge la CCR

Achiziția de cartele pre-pay doar cu buletinul ajunge la CCR

Achiziția de cartele pre-pay doar cu buletinul ajunge la CCR, după ce Avocatul Poporului, Renate Weber, va analiza textul ordonanţei de urgenţă.

În cazul în care aceasta nu respectă decizia Curţii Constituţionale referitoare la stocarea şi folosirea datelor, actul normativ va fi atacat la CCR. 

„Sunt câteva acte legislative pe care noi fie am dat puncte de vedere, fie am participat la dezbateri pe marginea lor şi care, clar, sunt de interes pentru toată lumea. Mă refer inclusiv la OUG care a intrat acum în vigoare referitoare la, mă rog, noi zicem cartelele pre-pay, dar de data asta au fost puse prin ordonanţa privind serviciul 112. Noi am participat la o dezbatere acolo. Nu am avut când – pentru că abia ieri a fost adoptată – trebuie să vedem exact textul din Monitorul Oficial. O variantă pe care noi o văzusem ne arăta că nimic din ceea ce Curtea Constituţională decisese înainte nu fusese modificat în acest nou act normativ. Nu ştiu dacă asta e situaţia. Dacă asta rămâne situaţia şi aşa e actul normativ, atunci şi acolo o să facem o sesizare de neconstituţionalitate”, a declarat Renate Weber. 

Avocatul Poporului a mai declarat şi în trecut, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţie de neconstituţionalitate. CCR are o decizie în acest sens, care se referă mai ales la stocarea datelor şi folosirea datelor: unde, cine le foloseşte şi pentru ce anume şi pentru ce perioadă de timp.

„Este adevărat că între timp a apărut acel regulament în cadrul UE privind protecţia datelor. Numai că el nu merge atât de în detaliu, deşi este un regulament foarte amplu. Dar nu poate să meargă atât de în detaliu. Lasă şi statelor membre o marjă de apreciere. Or, în realitate, trebuie să vedem dacă ceea ce a zis CCR în acea decizie a fost respectat sau nu”, a mai spus Avocatul Poporului. 

De asemenea, ieri, Guvernul a luat decizia de a majora amenzile pentru apelurile false la 112 de la 1000 de lei la 5000 de lei. 

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate