luni, februarie 17, 2025
AcasăAgenda ZileiEcaterina Andronescu a fost demisă de Viorica Dăncilă

Ecaterina Andronescu a fost demisă de Viorica Dăncilă

Ecaterina Andronescu a fost demisă de premierul Viorica Dăncilă, din funcţia de ministru al Educaţiei, pentru declaraţiile „profund greşite„ făcute recent de aceasta într-o emisiune televizată. 

„Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcția de Ministru al Educației pentru declarațiile profund greșite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate. Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere – punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane – din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția Guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc. Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancționat în același mod. La fel cum voi denunța public orice acțiune sau declarație din partea oponenților politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal. Pentru preluarea interimatului la Ministerul Educației îl voi propune pe domnul Valer-Daniel Breaz, actualul ministru al Culturii”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook

Andronescu a fost demisă, dar nu urcă la „ia-mă nene”

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a afirmat aseară, în cadrul unei emisiuni de la Antena 3, că Alexandra nu ar fi trebuit să se urce într-o maşină de ocazie. „Totuşi, eu am învăţat de acasă să nu mă urc cu un străin în maşină”, a declarat ministrul Educaţiei.

Ministrul Educației este a doua „victimă” politică pe care cazul din Caracal în face, primul care a plecat dintr-o funcție ministerială, fiind acum câteva zile, Nicolae Moga, ministrul Internelor care și-a dat demisia după numai 6 zile de scaun ministerial. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate