Noile exproprieri pentru drumul expres Craiova – Piteşti, tronsonul II, urmează să fie făcute, după ce Guvernul a aprobat o hotărâre în acest sens, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. Tronsonul II se referă la o porțiune de drum de circa 40 de kilometri aflați pe raza judeţului Olt.
Anunțul este cu privire la „declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional Drum Expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente, Tronsonul 2, aflate pe raza localităţilor Bîrza, Piatra Olt, Slătioara şi Valea Mare, din judeţul Olt”, se arată în Hotărârea de Guvern.
„Prin această hotărâre de guvern se acordă suma de 667.000 de lei pentru exproprierea a 555 de imobile proprietate privată care sunt afectate de executarea lucrărilor”, a declarat Nelu Barbu.
Imobilele vizate sunt pe raza localităţilor Bârza, Piatra Olt, Slătioara şi Valea Mare din judeţul Olt iar procedura va fi efectuată prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Tot în cadrul aceleiași ședințe a fost aprobată o hotărâre de guvern pentru continuarea lucrărilor pentru centura de ocolire Craiova – Varianta Sud. Aceasta va avea aproape 10 kilometri şi este inclusă în Master Planul de transport general.
„Au fost aprobate revizuirea şi actualizarea indicatorilor tehnico-economici. Valoarea totală a investiţiei este de 200 de milioane de lei iar finanţarea se realizează din fonduri externe nerambursabile, dar şi de la bugetul de stat. Durata proiectului este de 24 de luni”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului.