miercuri, noiembrie 13, 2024
AcasăAgenda ZileiLiberalii vor supremația în Vest la toate alegerile ce vor urma

Liberalii vor supremația în Vest la toate alegerile ce vor urma

Liberalii vor supremația în Regiunea de Vest a României și trebuie să câştige alegerile prezidențiale, parlamentare și locale, în fiecare localitate, pentru că PNL are cel mai bun candidat şi cea mai bună echipă, este de părere preşedintele PNL, Ludovic Orban.

„Vă cer nu numai să câştigăm în fiecare judeţ, ci vă cer, dragi colegi, să câştigăm în fiecare localitate din cele patru judeţe din Regiunea de Vest, pentru că avem cu cine, cu Klaus Iohannis şi cu organizaţiile noastre senzaţionale pe care le avem, pentru că avem de ce, pentru România şi pentru fiecare român şi pentru că avem cu ce. Pentru că avem cel mai bun candidat la preşedinţie şi cea mai puternică, competentă, cinstită şi onestă echipă politică din România”, a declarat Orban la Adunarea regională a organizaţiilor PNL, Regiunea Vest.

Potrivit liberalului, la 30 de ani de la Revoluţie trebuie să se pună punct tranziţiei şi că este momentul ca românii să afle cine a tras şi cine este vinovat pentru cei peste 1.000 de morţi de la Revoluţie.

Mai mult, trebuie să se afle şi cine sunt cei care au organizat mineriadele, iar cei care cred că pot ţine secret dosarul 10 august 2018 se înşeală.

„Nici astăzi nu ştim cine a dat ordinele ticăloase, care au transformat Jandarmeria, din instrument în slujba oamenilor, care să apere viaţa, integritatea fizică a fiecărui cetăţean, într-o armă de luptă împotriva cetăţenilor. V-o spun limpede, cine îşi imaginează că poate să mai rămână secret dosarul evenimentelor din 10 august se înşeală amarnic. Cine îşi imaginează că vom tolera la nesfârşit să nu aflăm cine sunt vinovaţii care au omorât copiii noştri, trebuie să ştie că va veni vremea adevărului. Cine îşi imaginează că la nesfârşit vor fi ascunse identităţile celor care au omorât tineri, intelectuali, oameni civilizaţi în Bucureşti cu ocazia mineriadelor trebuie să ştie, adevărul va ieşi la suprafaţă, aşa cum uleiul iese la suprafaţa apei”, a mai spus Ludovic Orban. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate