duminică, octombrie 24, 2021
AcasăAgenda ZileiOrban: deficitul balanţei comerciale se apropie de 18 miliarde de euro

Orban: deficitul balanţei comerciale se apropie de 18 miliarde de euro

Deficitul balanţei comerciale se apropie de 18 miliarde de euro, a declarat premierul Ludovic Orban care spune va încerca să refacă echilibrele economice. 

„Deficitul balanţei comerciale pe anul acesta se va apropia de 18 miliarde de euro, iar deficitul de cont curent, care trebuie finanţat, este foarte mare, raportat la Produsul Intern Brut al României. Vom încerca să refacem echilibrul între cerere şi ofertă, astfel încât să temperăm tendinţa inflaţionistă care a fost generată de guvernele anterioare în mod deliberat şi care riscă să afecteze afacerile şi mai ales să distrugă puterea de cumpărare a cetăţenilor, transformând orice creştere de venit într-o creştere pe hârtie şi nu într-o creştere a puterii de cumpărare”, a spus premierul.

Potrivit premierului, acesta a preluat ţara cu un deficit provocat de tolerarea unui comportament incorect din partea unor agenţi economici, tolerarea evaziunii fiscale în foarte multe zone şi, pe de altă parte, de declanşarea unor cheltuieli nesăbuite care nu au niciun fundament în realitatea economică.

Acesta a mai adăugat că își dorește ca orice funcţie într-o instituţie publică să fie ocupată printr-o competiţie care să confere egalitate de şanse pentru participanţii la această competiţie şi care să selecteze cu adevărat oamenii cei mai bine pregătiţi, cei mai competenţi, cei mai dispuşi să-şi asume răspunderea exercitării funcţiilor respective.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate