luni, februarie 17, 2025
AcasăAgenda ZileiPro România refuză PNL și cere alegeri anticipate

Pro România refuză PNL și cere alegeri anticipate

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a refuzat propunerile PNL de a guverna împreună și cere organizarea de alegeri parlamentare anticipate odată cu cele locale sau la o săptămână mai târziu.

„Noi suntem un partid nou, mic, de centru-stânga, care însă avem un obiectiv mare – vrem să reprezentăm noi şi să apărăm interesele electoratului de stânga, care, din păcate, a fost trădat de conducerea PSD. Discuţiile cu cei de la PNL nu puteau să avanseze să spunem că votăm Guvernul, nici vorbă de aşa ceva, suntem 35 de parlamentari la Pro România, destul de uniţi”, a declarat Ponta.

Ca şi subiecte mai concrete pe care au apucat să le discute, a fost bugetul pe 2020.

„Al doilea lucru, politic de data asta, am spus că susţinem şi vrem şi că e un lucru bun să avem alegeri parlamentare anticipate odată cu cele locale sau, mă rog, la o săptămână diferenţă, pentru că în felul ăsta se pot face şi procedurile parlamentare”, a spus Ponta.

Potrivit lui, reprezentanţii USR ori nu ştiu despre ce vorbesc, ori vă păcălesc atunci când spun că pot fi organizate alegeri anticipate în ianuarie sau în februarie.

„Nu se poate face, pentru că ai nişte proceduri constituţionale, dar se pot face odată cu cele locale sau la o săptămână diferenţă şi ar fi şi bine pentru România să nu stăm tot anul 2020 în criză, în alegeri. Ar trebui din mai să ştim clar cine are majoritate, cine conduce România în următorii patru ani, cine e în Opoziţie în următorii patru ani, pentru că acum sunt încurcate toate lucrurile. Am mai discutat câteva mici aspecte legate de faptul că vrem să se reducă substanţial suma din subvenţia de la buget, pentru că este pentru mine, ca social-democrat, este absolut revoltător să ştiu că PSD primeşte 3 milioane de euro de la buget. Alea 3 milioane, ca social-democrat, aş fi vrut să le folosesc la spitale, la şcoli, la altceva. A rămas că mai discutăm săptămâna viitoare”, a mai spus Ponta.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate