Transportatorii şi taximetriştii independenţi cer Guvernului retragerea din dezbatere publică a proiectului de Ordonanţă privind reglementarea ridesharing-ului.
„Asociaţia Naţională a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi (ANTTI) a luat act de decizia Guvernului Romaniei de a reglementa transportul alternativ şi protestează faţă de proiectul de Ordonanţă ce se află în dezbatere publică. Hotărârea Curţii Europene de Justiţie din data de 20 decembrie 2017, pronunţată în cauza C-434/15, prevede ca serviciile de tip Uber intră sub incidenţa calificării drept serviciu în domeniul transportului în sensul dreptului Uniunii. Un astfel de serviciu trebuie exclus prin urmare din domeniul de aplicare a liberei prestări a serviciilor în general, precum şi al Directivei privind comerţul electronic”, spun reprezentanții transportatorilor.
Potrivit lor, la noi, serviciul de transport persoane, atât în regim de taxi, cât şi în regim de închiriere este reglementat prin Legea 38/2003 cu modificările ulterioare.
„Nu înţelegem uşurinţa Guvernului de a negocia un serviciu de transport persoane reglementat deja „cu societăţi comerciale care nu au ca obiect de activitate transportul de persoane conform codului CAEN”. Aceste societăţi comerciale s-au prezentat la negocieri din postura de societăţi informaţionale şi doresc reglementare în domeniul transportului”, mai spun oficialii Asociaţiei.
Aceștia atrag atenţia Guvernului României ca nicăieri în lume nu există ca aceeaşi activitate să fie reglementată de două legi şi că România se află foarte aproape de procedura de infringement pentru Mediu şi Justiţie.
Proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind reglementarea activităţii de ridesharing a fost publicat în dezbatere publică, în data de 23 mai, pe site-ul Ministerului Transporturilor. Conform documentului, aplicaţiile de transport alternativ trebuie să fie autorizate de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), autorizaţia devenind valabilă după plata de către operator a unui tarif de autorizare de 50.000 de lei. De asemenea, transportul alternativ poate fi intermediat numai de un operator al platformei digitale autorizat în acest sens.