vineri, septembrie 29, 2023
AcasăAgenda ZileiPfizer își mută personalul unui centru de distribuție din Belgia în România

Pfizer își mută personalul unui centru de distribuție din Belgia în România

Grupul farmaceutic american Pfizer își concediază o bună parte angajații pe care-i are într-un centru de distribuție din Zaventem, Belgia, iar o parte din activitățile acestui centru urmând să fie relocate în România. 

Astfel că, 38 din cei 238 de angajaţi de la centrul de distribuţie pe care Pfizer din Belgia ar urma să îşi piardă locul de muncă, informează cotidianul La Libre Belgique. Principalul motiv ține de faptul Pfizer plănuiește delocalizarea serviciului de planificare a aprovizionării la Bucureşti, România.

În acest context, sindicaliștii belgieni spun că sunt șocate de anunţul făcut de Pfizer, unul din marii producători de vaccinuri împotriva COVID-19, în plină pandemie.

„Recurgerea la concedieri în contextul sanitar actual este o palmă pentru toţi angajaţii Pfizer care lucrează la succesul companiei şi care, printre altele, contribuie la producţia de vaccinuri vaccinuri împotriva COVID-19”, a declarat Michel Barbuto, reprezentantul sindicatului CNE.

Pe de altă parte, Pfizer scoate la înaintare ca motiv faptul că este vorba doar despre o optimizare a organizării.

„Încercăm în permanenţă să optimizăm organizarea lanţului de aprovizionare mondială. În prezent explorăm opţiuni care ne vor permite să ne centralizăm mai bine resursele, să îmbunătăţim eficacitatea proceselor, continuând în acelaşi timp să oferim cele mai bune servicii. Acest lucru ar putea să se traducă prin redistribuirea unui număr de funcţii din cadrul lanţului de aprovizionare în cadrul reţelei noastre extinse”, a declarat un purtător de cuvânt de la Pfizer.

Pfizer este prima companie farmaceutică care a distribuit vaccin anti-COVID în România, primele doze din acesta ajungând la noi, în data de 27 decembrie. De atunci și până zilele trecute, în România s-au vaccinat peste 1 milion de români.

Grupul farmaceutic american Pfizer are în prezent aproximativ 2.500 de angajaţi în Belgia, repartizaţi la patru locaţii:

  • Anderlecht (centru de cercetare clinică),
  • Ixelles (sediu administrativ şi comercial),
  • Puurs (centru de producţie)
  • Zaventem (centru de distribuţie).
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate